Comisia Europeană a autorizat azi o schemă de ajutoare de stat având un buget de 1,3 miliarde RON (aproximativ 304 milioane euro), al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor din România care întâmpină dificultăți din cauza crizei economice. Ajutoarele din cadrul acestei scheme pot fi acordate până la 31 decembrie 2011 și vor lua forma unor subvenții directe. Această schemă face parte din Cadrul temporar pentru măsuri de ajutoare de stat destinate să sprijine accesul la finanțare în contextul crizei financiare și economice actuale, adoptat de Comisie în decembrie 2010 pentru a permite statelor membre să acorde ajutoare în sumă limitată producătorilor agricoli primari. (a se vedea IP/10/1636)
Schema lansată de România respectă toate condițiile prevăzute de Cadrul temporar de criză. În particular, autoritățile române au demonstrat că schema este necesară, proporțională și oportună pentru a corecta o perturbare gravă a economiei. Comisia a considerat, așadar, că schema poate fi aprobată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Textul integral al deciziei Comisiei urmează să fie publicat în Registrul ajutoarelor de stat de pe pagina de internet a Direcției Generale pentru Concurență, cu numărul de referință SA 32174.
Comisia a autorizat deja în februarie, ca parte a Cadrului temporar de criză, o schemă de credite subvenționate pentru fermieri, cu un buget de 120 milioane RON (aproximativ 30 milioane euro) – A se vedea IP/11/142
Admin:
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu