Ministerul Agriculturii va finanţa trei centre zonale de cercetare în domeniul pomiculturii.
Ministerul Agriculturii va finanta trei centre zonale de cercetare in domeniul pomiculturii, la Maracineni-Pitesti, Iasi si Bistrita, care sa produca material saditor necesar din 2014, cand va incepe programul de reconversie in pomicultura, a anuntat sambata ministrul Daniel Constantin, transmite Mediafax. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sambata, la Bistrita, in cadrul unei
Constantin: Statul va acorda din 2014 ajutor nerambursabil de 15.000 euro pentru dezvoltarea fermelor
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că statul va acorda din 2014 un ajutor unic nerambursabil de 15.000 de euro pentru cei care vor să îşi dezvolte fermele şi să iasă din zona de subzistenţă şi semisubzistenţă.
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Centrul de Excelenţă pentru Tinerii Capabili de Performanţă Botoşani, arată Europei o altă faţă a României: cea a medaliilor de aur
?n perioada 6 - 12 iunie 2013, Colegiul Naţional Mihai Eminescu a fost gazda reuniunii finale a proiectului de parteneriat şcolar Comenius, QED – Quality in Europe’s Diversity, coordonat de Centrul de...
YESTERDAY
Merkel et Poutine s'affrontent sur la question des oeuvres volées pendant la guerre
Merkel et Poutine s'affrontent sur la question des oeuvres volées pendant la guerre Vladimir Poutine a annoncé onze milliards d'euros d'investissement dans les grands travaux lors du... euronews, la chaîne d'informations la plus regardée en ... From: euronewsfr Views: 24 1 ratings Time: 01:07 More in News & Politics
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu