joi, 26 septembrie 2013


Ministrul francez de Interne cere, în continuare, expulzarea imigranţilor ilegali de etnie romă
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat, miercuri, că-şi menţine afirmaţiile referitoare la expulzarea romilor, scrie BBC News. El a precizat că doar câţiva romi s-ar putea integra în societatea franceză, dar majoritatea ar trebui trimisă înapoi “la graniţe”. Oficialul a fost criticat de susţinătorii drepturilor omului, Comisia Europeană şi chiar de unul dintre colegii săi de Cabine
Liderii Verzilor germani demisionează, după înfrângerea suferită în alegeri
Trei lideri ai Partidului Verzilor din Germania şi-au anunţat demisiile din funcţie, după ce formaţiunea politică s-a clasat pe locul al patrulea în alegerile câştigate de conservatorii aflaţi la putere, scrie BBC News. Purtătorul de cuvânt al Verzilor, Juergen Trittin, a spus că renunţă la funcţie şi nu va mai candida pentru o poziţie de conducere niciodată. Claudia Roth şi Renate Kuenast au pără
Comisia Europeană vrea să salveze exporturile de vin ale Moldovei după amenințările Rusiei
Comisia Europeană propune deschiderea completă a pieței Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova și a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare (DCFTA), ca o măsură pentru a compensa dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe
EU team arrives in Gibraltar to investigate dispute
A team of European Union inspectors is in Gibraltar to investigate a border dispute which has strained relations between the UK and Spain. They are…    
Comisia Europeana: Romania, in ultima grupa a tarilor europene dupa competitivitate
Romania face parte din ultima grupa a tarilor europene in materie de crestere a competitivitatii, se arata intr-un raport al Comisiei Europene, alaturi de Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Letonia si Lituania. Cele mai performante economii sunt cele din Germania, Danemarca, Finlanda, Suedia, Austria, Irlanda, Tarile de Jos, Regatul Unit, Belgia si Franta, se mai arata in document. Crite
Comisia Europeana propune sa deschida complet piata Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova
Comisia Europeana propune sa deschida complet piata Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, inainte de intrarea in vigoare a Acordului de Asociere intre UE si Republica Moldova si a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundata si Cuprinzatoare (DCFTA), ca o masura pentru a compensa dificultatile cu care Republica Moldova se confrunta in exportul vinurilor pe unel
Acord final asupra reformei Politicii Agricole Comune - ecologie si sustinerea tinerilor agricultori
Parlamentul European, Consiliul ministrilor UE si Comisia Europeana au ajuns in noaptea de marti spre miercuri la un acord pentru a finaliza reforma Politicii Agricole Comune (PAC) dupa anul 2013, anunta AFP. Un compromis era necesar inainte de votul prevazut pe 30 septembrie in Comisia pentru Agricultura a Parlamentului European, cu riscul, in caz de blocaj, de a intarzia plata unei parti a subve
Un exercice conjoint OTAN-Russie pour tester la résistance au terrorisme aérien
Un exercice conjoint OTAN-Russie pour tester la résistance au terrorisme aérien Eviter que puisse se reproduire un drame comme celui du 11 septembre 2001, avec des détournements... euronews, la chaîne d'informations la plus regardée en E... From: euronewsfr Views: 9 0 ratings Time: 01:39 More in News & Politics
Bruxelles veut rendre l'industrie européenne plus compétitive - economy
Bruxelles veut rendre l'industrie européenne plus compétitive - economy "Les économies de l'Union européenne se retrouveront loin derrière les Etats Unis si elles... euronews, la chaîne d'informations la plus regardée en Europe. ... From: euronewsfr Views: 1 0 ratings Time: 01:10 More in News & Politics

YESTERDAY

Impact de la politique monétaire de la BCE sur nos vies
Impact de la politique monétaire de la BCE sur nos vies Contrôle de l'inflation, mouvement des taux d'intérêts, outils économiques non... euronews, la chaîne d'informations la plus regardée en Europe. Abonnez-vous... From: euronewsfr Views: 2 0 ratings Time: 12:13 More in News & Politics

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu