vineri, 29 noiembrie 2013

Petiţie pentru interzicerea accesului lui Viktor Ianukovici în SUA şi UE
O petiţie în vederea instituirii de sancţiuni împotriva liderului ucrainean Viktor Ianukovici a fost iniţiată ca urmare a suspendării de către Guvernul de la Kiev a procesului de apropiere faţă de Uniunea Europeană, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.
Sofia îndeamnă Londra să nu aplice reguli "discriminatorii" în domeniul migrării
Bulgaria a îndemnat joi Guvernul britanic să nu înăsprească, aşa cum intenţionează, regulile de acordare a ajutoarelor sociale, înaintea deschiderii pieţei muncii pentru bulgari şi români, catalogând o asemenea măsură "discriminatorie".
Iulia Timoşenko le cere liderilor europeni să "elibereze Ucraina"
Opozanta încarcerată Iulia Timoşenko le-a solicitat liderilor europeni să semneze fără condiţii, dacă va fi posibil, Acordul de Asociere cu Kievul, pentru a "elibera Ucraina".
UPDATE VIDEO Traian Basescu: Romania sustine ridicarea oricarei rezerve, in afara conditiilor tehnice, pentru a permite Ucrainei sa semneze Acordul de asociere cu UE/ Comisarul Fule: UE nu va renunta la conditia privind eliberarea Iuliei Timoshenko
Presedintele Traian Basescu a declarat joi, inainte de plecarea spre Lituania unde va participa la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, ca Romania "sustine ridicarea oricarei rezerve care este in afara conditiilor tehnice pentru a permite Ucrainei sa semneze Acordul de asociere cu UE, daca presedintele Viktor Ianukovici va dori acest lucru.UPDATE Comisarul european pentru extindere s

TODAY

O mai bună protecție a secretelor comerciale în UE
UE a propus noi norme privind protejarea întreprinderilor care se confruntă cu furtul sau utilizarea neadecvată a informațiilor confidențiale. Normele își propun să încurajeze inovarea și colaborarea.
Victor Ponta: Romania respecta procedurile UE/ Linia chineza de creditare este deschisa pentru cele 16 state
Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, la Antena 3, ca nu se intra in conflict cu politica UE in privinta liniei de creditare de 10 miliarde de dolari propusa de China Romaniei, deoarece ea este deschisa pentru cele 16 state , iar cine vine cu un proiect, acel credit e garantat de guvernul chinez. "Primele doua proiecte au fost accesate de firme de IT din Romania, unul de 50 de mil de
Ukraine: mobilisation massive des pro-européens
Ukraine: mobilisation massive des pro-européens Des milliers de personnes étaient rassemblées ce jeudi soir dans le centre de Kiev. Une... euronews, la chaîne d'informations la plus regardée en Europe. Abonnez-vous et recevez notre... From: euronews (en français) Views: 0 0 ratings Time: 01:36 More in News & Politics
L'Ukraine au coeur des débats au sommet de Vilnius
L'Ukraine au coeur des débats au sommet de Vilnius L'Ukraine est au centre du sommet de Vilnius dont le coup d'envoi a été donné, ce jeudi soir, en... euronews, la chaîne d'informations la plus regardée en Europe. Abonnez-vous et... From: euronews (en français) Views: 0 0 ratings Time: 01:38 More in News & Politics

YESTERDAY

Agricultura Italiei în mâinile românilor, peste 117.000 angajați cu acte în regulă
În 2012 a crescut cu 3% față de anul precedent numărul lucrătorilor străini de pe câmpurile italiene care, în ciuda crizei, se confirmă a fi o sursă importantă de ocupare și pentru categoriile cele mai vulnerabile. Este ceea ce reiese dintr-o analiză a Coldiretti care a colaborat la realizarea Dosarului Statistic privind Imigrația. Numărul imiganților care au găsit în mod regulamentar de lucru în
LIVE VIDEO Summitul de la Vilnius: "What do you expect tonight?"
Intrebari majore la Summitul de la Vilnius: Ce va face Ucraina? - Va fi o zi istorica pentru Republica Moldova? - Va fi o zi istorica pentru Romania? - De ce presedintele Traian Basescu a declarat miercuri seara ca "unirea Romaniei cu Republica Moldova reprezinta proiectul major al Romaniei" - se referea la "unirea" in cadrul UE?
Deadlock broken: pension rights for all
Deadlock broken: pension rights for all Workers will now enjoy equal supplementary pension rights wherever they work in the EU as Member States and the European Parliament finally strike a hard-won deal. Comment on: Google + http://tin... From: European Parliament Views: 0 0 ratings Time: 01:40 More in News & Politics
Articol - Interviu cu Werner Hoyer, președintele Băncii Europene de Investiții - Comisia pentru control bugetar
Investiții, creștere, locuri de muncă, infrastructură, criză, austeritate… sunt câteva din cuvintele cheie ale activității președintelui Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer. Dumnealui ne-a acordat un interviu pe 25 noiembrie, cu ocazia prezentării în cadrul comisiei pentru control bugetar a raportului anual pe 2012 al Băncii Europene de Investiții.Comisia pentru control bugetar Sursa : © U

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu