Siguranța pacienților: în pofida progreselor înregistrate, rămân încă multe de făcut
Un pachet de măsuri privind siguranța pacienților, publicat astăzi de Comisia Europeană, evidențiază modul în care Comisia și țările UE abordează problema siguranței pacienților, progresele realizate începând din 2012 și obstacolele care trebuie depășite pentru a îmbunătăți siguranța pacienților, după cum se prevede într-o recomandare a Consiliului din 2009. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește elaborarea de programe naționale pentru siguranța pacienților și instituirea unor sisteme care să permită pacienților să raporteze efectele adverse, rămân încă multe de făcut pentru a pune în aplicare dispozițiile referitoare la responsabilizarea pacienților și, în special, la educația și formarea lucrătorilor din domeniul asistenței medicale. Documentele publicate astăzi vor alimenta actualul proces de reflecție privind viitoarele măsuri la nivelul UE în domeniul siguranței pacienților și al calității serviciilor medicale.
Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate, a declarat: „Atunci când merg la un spital, cetățenii noștri se așteaptă să primească îngrijiri medicale sigure. Vestea bună este că majoritatea statelor membre au instituit deja programe de siguranță a pacienților. Vestea proastă este că, în ciuda acestor progrese, în instituțiile medicale continuă să se producă evenimente adverse, iar siguranța pacienților este rareori inclusă în activitățile de formare a lucrătorilor din domeniul asistenței medicale. Prin urmare, trebuie să continuăm eforturile în vederea garantării unui nivel mai ridicat de siguranță pentru cetățenii noștri în instituțiile medicale”.
Pachetul cuprinde trei documente:
1 Raportul privind punerea în aplicare a recomandării Consiliului din 2009 privind siguranța pacienților
În 2009, o recomandare a Consiliului privind siguranța pacienților și infecțiile asociate asistenței medicale a prezentat o strategie globală la nivelul UE, structurată în jurul a patru domenii de acțiune: 1) politici și programe privind siguranța pacienților, 2) responsabilizarea pacienților, 3) raportarea evenimentelor adverse și învățarea din erori și 4) educația și formarea lucrătorilor din domeniul asistenței medicale.
După raportul din 2012 privind punerea în aplicare a recomandării, care a demonstrat că statele membre au înregistrat unele progrese și a identificat domeniile în care sunt necesare eforturi suplimentare, raportul de astăzi evidențiază noile progrese realizate în ultimii doi ani, în special în următoarele domenii:
- elaborarea de politici și de programe privind siguranța pacienților: 26 de țări au elaborat sau sunt pe punctul de a finaliza programe sau strategii privind siguranța pacienților. Standardele de siguranță a pacienților sunt în prezent obligatorii în 20 de țări (11 în 2012), iar 19 țări utilizează orientări privind siguranța pacienților.
- sistemele de raportare a evenimentelor adverse în scopul învățării din erorile comise: în prezent, aceste sisteme există în 27 de țări (15 in 2012), în principal la nivel național (21) și la nivelul furnizorilor de servicii medicale (13). În prezent, pacienții sunt mai susceptibili de a raporta evenimentele adverse survenite pe durata acordării îngrijirilor medicale - 46 % în 2013, față de numai 28 % în 2009.
- Responsabilizarea pacienților: În 18 țări, pacienții primesc informații cu privire la standardele de siguranță a pacienților, la măsurile de siguranță menite să reducă sau să prevină erorile, la dreptul la consimțământ în cunoștință de cauză înainte de a primi tratament, la procedurile de reclamație și la măsurile de reparație disponibile (doar cinci țări în 2012)
În ceea ce privește impactul recomandării, 21 dintre cele 28 de țări care au prezentat rapoarte au afirmat că recomandarea a crescut nivelul de conștientizare la nivel politic, 20 au declarat că aceasta a crescut gradul de conștientizare în instituțiile medicale și 16 au declarat că aceasta a dus la luarea de măsuri concrete.
Raportul concluzionează, însă, că este nevoie de eforturi continue la nivelul UE pentru a îmbunătăți siguranța pacienților și calitatea îngrijirilor medicale și propune o listă de măsuri, printre care elaborarea de orientări privind informarea pacienților și standardele de siguranță a pacienților, precum și o definiție comună a calității serviciilor medicale.
În ceea ce privește prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, concluzia raportului este că sunt necesare eforturi mai susținute, în special pentru a se asigura prezența, în instituțiile medicale, a unui personal sanitar specializat în controlul infecțiilor, precum și capacitatea de izolare a pacienților infectați.
2 Sondajul Eurobarometru privind siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale, realizat în perioada noiembrie - decembrie 2013 în toate cele 28 de țări ale UE, arată că:
- puțin peste jumătate (53 %) din cetățenii UE cred că pacienții riscă să se îmbolnăvească din cauza serviciilor medicale spitalicești din țara lor. Acest procentaj variază însă foarte mult de la o țară la alta — de la 82 % în Cipru la 21 % în Austria.
- ca și în 2009, ultima dată când a fost realizat un astfel de sondaj, puțin peste un sfert (27 %) din respondenți au declarat că ei înșiși sau un membru al familiei lor au fost victime ale unui eveniment advers survenit în timpul acordării îngrijirilor medicale. Acest lucru a fost declarat cel mai frecvent de persoanele care locuiesc în zonele de vest și de nord ale UE.
- Dintre persoanele care au suferit un eveniment advers, 46 % au raportat acest lucru, comparativ cu numai 28 % în 2009, ceea ce indică o creștere evidentă a gradului de responsabilizare a pacienților. Creșterea a fost încă și mai semnificativă în anumite țări, de exemplu Franța (+61 %), Spania (+40 %) și Luxemburg (+32 %).
- În ciuda acestui lucru, în 37 % dintre cazurile în care evenimentul advers a fost raportat, „nu s-a întâmplat nimic”. Totuși, o persoană din cinci a primit scuze din partea unui medic sau a unei asistente, în timp ce 17 % dintre pacienții în cauză au primit o explicație pentru eroarea comisă de unitatea medicală.
3 Rezultatele consultării publice desfășurate în perioada decembrie 2013 - februarie 2014 arată că societatea civilă (peste 90 %) consideră încă siguranța pacienților ca fiind o problemă nerezolvată în UE. Rezultatele au arătat un sprijin covârșitor pentru toate domeniile care necesită îmbunătățire identificate de Comisie. Potrivit respondenților, măsurile cele mai eficace sunt implicarea profesioniștilor din domeniul sănătății, elaborarea de legi naționale obligatorii, implicarea organizațiilor pacienților și cooperarea la nivelul UE în domeniul siguranței pacienților. Mai mult decât atât, majoritatea participanților la consultare (72 %) consideră că extinderea domeniului de aplicare a acțiunii UE de la siguranța pacienților la o mai mare calitate a serviciilor medicale ar aduce beneficii considerabile. Siguranța pacienților este considerată a fi rezultatul unor servicii medicale de înaltă calitate, care trebuie să fie sigure, eficace și să țină seama de nevoile și de demnitatea pacienților.
Context
Se estimează că între 8 și 12 % dintre pacienții admiși într-un spital din UE sunt, pe durata primirii îngrijirilor medicale, victime ale unor evenimente adverse precum infecții asociate asistenței medicale (aproximativ 25 % din totalul evenimentelor adverse), erori de medicație, erori chirurgicale, defecțiuni ale dispozitivelor medicale, erori de diagnosticare și neluarea unor măsuri care se impun în urma analizelor medicale. Se estimează că, în fiecare an, 4,1 milioane de pacienți din UE contractează o infecție asociată asistenței medicale și că cel puțin 37 000 de persoane au murit ca urmare a unei astfel de infecții.
Toate documentele cu privire la siguranța pacienților în UE și informații suplimentare pe această temă sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/health/patient_safety/policy/index_en.htm
Site-ul de internet al comisarului Borg:
Urmăriți-ne pe Twitter: @EU_Health
Contact:
Fréderic Vincent (+32 2 298 71 66)
Aikaterini Apostola (+32 2 298 76 24)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu