Comisia evaluează progresele înregistrate în ceea ce privește reducerea birocrației și anunță noi planuri de simplificare a normelor UE pentru stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă.
Programul Comisiei privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT) a fost lansat în decembrie 2012. Acesta urmărește simplificarea cadrului de reglementare al UE, pentru a crea cele mai bune condiții pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, cu un minimum de sarcină administrativă.
Programul REFIT se extinde pentru a maximiza avantajele pentru întreprinderi și cetățeni prin concentrarea, în cadrul legislației UE, asupra aspectelor care pot fi abordate cel mai bine la nivelul UE. În plus, programul verifică sarcinile, inconsecvențele și măsurile ineficace și identifică acțiuni corective.
Raport privind progresele înregistrate
Primul tablou de bord anual [584 KB] prezintă progresele înregistrate din octombrie 2013, când Comisia a publicat programul ambițios de reducere a sarcinii administrative.
Majoritatea propunerilor de simplificare și de reducere a sarcinii sunt deja adoptate sau urmează a fi adoptate în cursul acestui an. În plus, s-au retras aproximativ 53 de propuneri aflate în dezbatere la nivelul colegiuitorilor, sunt în curs de abrogare norme aflate în vigoare și au început lucrările cu privire la domeniile care necesită evaluare.
S-au prezentat deja cele mai importante propuneri pentru întreprinderi - cum ar fi introducerea unei declarații standard de TVA și îmbunătățirea procedurii europene privind cererile cu valoare redusă.
Etapele care urmează
Pentru ca legislația UE să fie în permanență „adecvată scopului”, sunt necesare eforturi continue. După ce a examinat rezultatele ultimei evaluări a normelor UE și a ascultat părțile interesate, Comisia a identificat o serie de domenii noi în care trebuie luate măsuri. Printre acestea se numără:
- simplificarea normelor UE privind documentele de identitate și de călătorie
- un nou sistem pentru statistici economice/statisticile privind întreprinderile
- simplificarea normelor privind cerințele în materie de vize pentru cetățenii din afara UE
- un site UE dedicat TVA-ului.
Se are în vedere și abrogarea unor legi privind etichetarea energetică, tarifele și condițiile de transport, politica agricolă comună și raportarea în materie de mediu.
Un efort comun
Comisia dorește ca toate instituțiile UE să acorde o importanță maximă adecvării reglementărilor, astfel încât impactul opțiunilor de politică să fie evaluat pe tot parcursul procesului legislativ.
Se estimează că o treime din sarcinile administrative sunt generate de măsurile naționale de punere în aplicare a legislației UE; prin urmare, guvernele statelor membre sunt invitate să utilizeze opțiunile de simplificare oferite de legislația UE.
Comisia va continua să monitorizeze modul în care statele membre transpun normele UE, urmând ca tabloul de bord din 2015 să includă o evaluare a progreselor realizate.
Comunicat de presă - Comisia face eforturi pentru ca legislația UE să fie mai puțin strictă, mai simplă și mai puțin costisitoare
Reducerea sarcinii de reglementare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu