marți, 29 martie 2011

Jocurile de noroc online în Europa: lansarea dezbaterii

Jocurile de noroc online în Europa: lansarea dezbaterii: "

Jocurile de noroc online reprezintă un sector cu ascensiune rapidă în Europa, fiind identificate deja aproximativ 15.000 de pagini de internet; veniturile anuale totale înregistrate de acest sector în 2008 s-au ridicat la peste 6 miliarde de euro și se preconizează că această sumă se va dubla până în 2013. Cadrele juridice naționale variază enorm de la un stat membru UE la altul, ele impunând norme diferite în ce privește acordarea licențelor, serviciile online conexe, plățile, obiectivele de interes public și combaterea fraudei. Pentru a se asigura certitudinea juridică și protejarea eficace a cetățenilor UE în raport cu aceste servicii transfrontaliere aflate în expansiune rapidă, este important să se evalueze posibilitatea coexistenței diferitelor modele în cadrul pieței interne. Prin urmare, obiectivul principal al consultării lansate astăzi sub forma unei Cărți Verzi este de a obține o imagine de ansamblu obiectivă a situației existente pe piața jocurilor de noroc online din UE și a diferitelor modele normative naționale.

"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu