Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, RECL Sângeorgiu de Pădure prin Centrul de Informare Europe Direct Târnave în colaborare cu Asociaţia Ecologică „Lumina Verde” a organizat două evenimente consecutive dar complementare în acelaşi timp.
În data de 21 martie în Centrul de Documentare al Grupului Şcolar s-a derulat un concurs pe echipe cu motto-ul „Apa, sursa vieţii” – ca subiect general.
S-au înscris 6 echipe formate din câte 4-5 elevi ai claselor VI-VIII, fiecare având un nume care dovedea fantezia şi entuziasmul concurenţilor: Water Forever, Aqua, Micile Picături, Mormolocii, Setoşii, Cei 5 Picături de Apă. Elaborarea şi structurarea materialului concursului era foarte ingenioasă deoarece conţinea întrebări legate de tematica apei (apariţia şi prezenţa apei în natură, flora şi fauna apei, folosirea şi economisirea apei, hidrografia zonei Târnavelor) dar erau incluse şi aspecte de cultură generală având rol educativ – distractiv pentru toţi cei prezenţi în sală. Lupta pentru locul întâi a fost foarte mare, la sfârşit având nevoie de întrebări de departajare pentru a stabili la final învingătorul: echipa Aqua.
Fiecare concurent, prin prezenţa şi contribuţia sa, şi-a câştigat dreptul de a participa – împreună cu copii care în 2010 au participat în acţiunea „Let’s do it Romania!” - ziua următoare (22 martie) la vizita organizată la Barajul de pe Mureş şi la Compania AQUASERV.
Acea zi cu siguranţă s-a tipărit în memoria celor care au avut ocazia de a observa în direct procesele de prelucrare a apei Mureşului. Mai întâi drumul nostru ne-a condus la barajul vechi de pe Mureş unde am devenit puţin mai mândri aflând că acest baraj are „vârsta” respectabilă de 99 de ani (de funcţionare) şi este declarată comoară naţională. Pentru a observa cum funcţionează, una dintre cele trei ecluze a fost ridicată complet, apoi coborâtă din nou în poziţia de lucru. Copiii au primit broşuri ilustrative, respectiv ciocolată şi apă minerală din partea gazdelor.
Următorul popas a fost la Compania Aquaserv, pe malul opus al Mureşului. Aceasta primeşte apa din Mureş (direct de la baraj), iar Uzina de Apă deserveşte tot oraşul Târgu Mureş, respectiv împrejurimile cu apă potabilă de foarte bună calitate. Ca un gest de „bun venit” cu toţii am primit materiale promoţionale (broşuri, abţibilduri magnetice, brelocuri, steguleţe). Primul pas a fost intrarea în biroul de dispecerat şi monitorizare unde ne-au prezentat pe monitoare întreg procesul de purificare a apei râului, astfel obţinând o imagine în ansamblu. Au urmat vizitele propriu-zise în uriaşele bazine de apă în diferite trepte de purificare. Prezentările, explicaţiile precum şi răspunsurile cu multă răbdare la întrebările copiilor au clarificat întregul proces pe lângă faptul că au schimbat în mare măsură şi mentalitatea cu care cu toţii consideram problema risipei de apă.
La final, am plecat cu convingerea că toţi oamenii (nu numai copiii) ar trebui ca măcar o dată să viziteze Uzinele de Apă aparţinând de Compania Aquaserv, pentru că: „Un pahar de apă potabilă nu reprezintă mare lucru, totuşi...APA este o resursă preţioasă, dar nu şi inepuizabilă.”
Vezi Galeria foto.
Relatare: Eniko Losonczi
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu