Oferind un model standardizat de CV, disponibil în 26 de limbi, Europass îi ajută pe cei care caută un loc de muncă să își prezinte cunoștințele și aptitudinile pe piață într-un mod ușor de utilizat pentru angajatorii din toată Europa și din afara acesteia.
Europass a fost lansat în 2005 și a vizat inițial tinerii care caută locuri de muncă și oportunități în străinătate; acești utilizatori sunt și în prezent principalii clienți. Aproape jumătate dintre utilizatorii Europass au sub 25 de ani; o treime nu au nicio experiență de lucru anterioară și numai o minoritate are peste 5 ani de experiență.
Cu toate acestea, feedbackul arată clar că, în timp ce folosesc Europass pentru a căuta posturi în străinătate, multe persoane folosesc într-o măsură tot mai mare CV-ul și când aplică pentru locuri de muncă din propria țară.
Europass s-a dovedit a fi popular pentru întreprinderi și agenții de ocupare a forței de muncă.
Sistemul Europass a fost conceput pentru Comisie de către Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop), care îl gestionează în parteneriat cu centrele naționale Europass. Centrele naționale joacă un rol esențial în sensibilizarea publicului cu privire la Europass. Tot ele asigură legătura cu serviciile de orientare a carierei și de ocupare a forței de muncă, precum și cu angajatorii și sindicatele.
De exemplu, centrele Europass din Ungaria și Finlanda au semnat acorduri cu agenții de recrutare pentru adoptarea formatului CV Europass. Alte țări sunt așteptate să urmeze acest exemplu. Peste 200 de întreprinderi germane au contactat centrul Europass din Germania pentru informații privind CV-ul. În 2009, au fost descărcate de pe internet peste 600 000 de modele de CV de la centrul Europass din Marea Britanie și 200 000 de la centrul din Italia.
Comisia explorează sinergii cu portalul de căutare pentru cariere Euraxess și portalul pentru mobilitatea locurilor de muncă EURES pentru a consolida acest succes.
De asemenea, împreună cu centrele naționale Europass, Comisia și Cedefop examinează opțiuni pentru modernizarea portalului Europass și a CV-ului însuși. De exemplu, se examinează o nouă versiune a CV-ului care vizează profesioniștii aflați la mijlocul carierei.
CV-ul Europass reprezintă un prim pas către elaborarea noului „pașaport european al competențelor” care va permite cetățenilor să înregistreze mai bine competențele acumulate prin experiențe precum programe de formare sau voluntariat în țara de origine sau în străinătate. Ca și CV-ul Europass, pașaportul competențelor îi va ajuta pe cei care caută un loc de muncă să își prezinte mai clar capacitățile și experiența.
Europass este disponibil în 22 de limbi oficiale UE, plus turcă, croată, norvegiană și islandeză.
Informaţii suplimentare:
Portalul Europass, inclusiv linkuri către centrele naționale Europass
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu