Uniunea Europeană are 27 de state membre şi o populaţie de aproximativ jumătate de miliard de locuitori, devenind un jucător-cheie la nivel global. Acest lucru a fost posibil datorită politicii de extindere a Uniunii, o politică bine structurată care a permis şi permite relaţii mai strânse cu statele care nu fac parte din UE, dar se bucură de perspectiva de a deveni membri în viitor. Prin intermediul unui mix de instrumente politice, financiare şi tehnice, politica de extindere a condus la transformarea ţărilor est-europene, determinând unificarea continentului Europa şi extinderea pieţei unice.
Procesul de extindere
Procesul de extindere a început în anul 1951 când şase ţări – Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos – au întemeiat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, ulterior, în 1957, punând bazele Comunităţi Economice Europene şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice.
Au urmat cinci valuri de extindere succesive: în 1973 – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; în 1981 – Grecia; în 1986 – Spania şi Portugalia; în 1995 – Austria, Finlanda şi Suedia. În 2004 a urmat o extindere istorică, e adevărată reunificare a Europei, când zece state au întregit Uniunea Europeană: Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia. 1 ianuarie 2007 este momentul în care România, alături de Bulgaria, devin cele mai noi state membre ale Uniunii.
Procesul de extindere implică toate instituţiile majore ale UE: Comisia Europeană, Consiliul şi Parlamentul European. Deciziile privind cadrul de extindere depind de unanimitatea în Consiliu şi de acordul Parlamentului European, acordat cu majoritatea absolută a voturilor.
Reunite în cadrul Consiliului European, guvernele statelor membre ale UE au convenit ca perspectiva aderării la UE să existe şi pentru ţările din Europa de sud-est – Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo şi Turcia, precum şi pentru Islanda, stat care face parte din Spaţiul Economic European (SEE). Aderarea va fi posibilă numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile necesare, aşa cum au fost ele definite la reuniunea la nivel înalt de la Copenhaga, în iunie 1993.
Criterii de aderare
Orice stat european poate, teoretic, să aplice pentru aderarea la UE. Punctul de start îl reprezintă depunerea cererii de aderare care va fi transmisă Consiliului European. Comisia Europeană va transmite o opinie oficială privind ţara solicitantă, iar Consiliul va decide dacă acceptă sau nu candidatura. Odată ce Consiliul decide în unanimitate asupra unui mandat de negociere, pot fi oficial deschise negocierile între ţara candidată şi toate statele membre. Acest lucru nu se întâmplă, însă, în mod automat, ţara solicitantă trebuind să îndeplinească o serie de criterii înainte ca negocierile să demareze.
Aşa-zisele „criterii de la Copenhaga” au fost stabilite în decembrie 1993 de Consiliul European de la Copenhaga, acestea impunând unui stat candidat să aibă:
- Instituţii care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectarea şi protecţia minorităţilor;
- O economie de piaţă funcţională,
- Capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru şi de a adera la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.
În 1995, Consiliul European de la Madrid a adus clarificări suplimentare – o ţară candidată trebuie, totodată, să fie capabilă să pună în practică regulile şi procedurile comunitare. Aderarea presupune, de asemenea, ca ţara candidată să dispună de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative.
Aderarea României la UE
Negocierile de aderare cu România au început încă de pe 15 februarie 2000, după decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină obiectivul României de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007.
România a încheiat negocierile de aderare pe 17 decembrie 2004, în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles.Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, urmând ca România şi Bulgaria să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului în care ar fi fost raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea ar fi fost amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008.
Ţările candidate la Uniunea Europeană
Croaţia, Islanda, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia sunt ţări candidate la UE. Negocierile de aderare cu Muntenegru şi cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei nu au demarat încă. Ţările candidate trebuie să demonstreze că vor fi capabile să-şi asume în întregime rolul de membri ai Uniunii – pentru aceasta trebuie să obţină sprijinul cetăţenilor şi să respecte standardele şi normele europene stricte de ordin politic, juridic şi tehnic.
Croaţia – János Martonyi, Ministrul de Externe al Ungariei, ţara care deţine preşedinţia Uniunii Europene până în iunie 2011, a precizat în cadrul întâlnirii plenare din Strasbourg (16 februarie) că, de când au început negocierile Croaţiei pentru aderarea la UE, au fost finalizate temporar 28 din cele 35 de capitole ale negocierii. Consiliul European aşteaptă rezultate convingătoare din partea Croaţiei mai ales în zona de justiţie şi drepturi fundamentale, pe de o parte, şi politică concurenţială, pe de altă parte.
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei – Ca urmare a reformelor considerabile din 2009, s-au înregistrat noi progrese din partea acestei ţări în ceea ce priveşte reforma Parlamentului, a poliţiei, a sistemului judiciar, a administraţiei publice şi a protecţiei minorităţilor. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei trebuie să continue să înregistreze progrese referitor la dialogul dintre actorii politici, la reforma sistemului judiciar şi a administraţiei publice, la combaterea corupţiei, la libertatea de exprimare şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri.
Turcia – trebuie să îşi intensifice eforturile de rezolvare a problemelor bilaterale nesoluţionate cu vecinii săi, inclusiv a disputelor privind frontierele. Turcia şi-a continuat procesul de reformă politică. Și-a modificat Constituţia, introducând reforme esenţiale ale sistemului său politic şi juridic, care abordează o serie de priorităţi în domeniul juridic şi al drepturilor fundamentale. Reformele limitează competenţa instanţelor militare, restructurează Curtea Constituţională, extind componenţa Consiliului Suprem al Magistraturii şi a Ministerului Public, care devin astfel mai reprezentative pentru întregul sistem judiciar, extind drepturile sindicatelor în sectorul public, oferă baza pentru adoptarea de măsuri speciale de protejare a drepturilor femeilor şi ale copiilor, garantează protecţia datelor cu caracter personal.
Islanda – Negocierile pentru aderarea Islandei la Uniune au fost deschise în iulie 2010. Au fost înregistrate progrese satisfăcătoare în ceea ce priveşte continuarea îmbunătăţirii cadrului juridic privind conflictele de interese şi finanţarea partidelor politice. Au fost modificate normele privind numirea judecătorilor, în vederea unei mai mari consolidări a independenţei sistemului judiciar. S-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte consolidarea finanţelor publice şi redresarea sistemului financiar. Programul FMI îşi urmează cursul stabilit. Cu toate acestea,persistă incertitudini şi provocări de natură economică.
Ţările potenţial candidate
Celelalte ţări din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Kosovo, conform Rezoluţiei nr. 1244 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite – au primit promisiuni cu privire la perspectiva de a deveni state membre ale UE, de îndată ce vor fi pregătite. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de potenţiali candidaţi.
Bosnia şi Herţegovina – a făcut progrese limitate în ceea ce priveşte reformele-cheie. Nu au fost eliminate incompatibilităţile dintre Constituţia acestei ţări şi Convenţia europeană a drepturilor omului, în ciuda hotărârii în acest sens a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Serbia – a continuat punerea în aplicare a agendei sale de reformă politică. Au fost obţinute unele rezultate pozitive în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate. Sunt necesare eforturi suplimentare privind reforma sistemului judiciar şi a administraţiei publice, precum şi în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei. Serbia a făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte reconcilierea în regiune, în special cu Croaţia şi cu Bosnia şi Herţegovina.
Kosovo – Guvernul acestui stat şi-a îmbunătăţit capacitatea de a pune în aplicare agenda europeană şi politica de reformă. Cu toate acestea, rămân provocări importante în ceea ce priveşte reforma administraţiei publice, statul de drept şi sistemul judiciar. Trebuie depuse eforturi suplimentare pentru a combate corupţia, criminalitatea organizată şi spălarea banilor. Dialogul şi reconcilierea dintre comunităţi, precum şi protecţia şi integrarea minorităţilor, în special a sârbilor kosovari, continuă să fie domenii care încă ridică semne de întrebare.
Contextul actual, încă afectat de criza economică, presupune eforturi semnificative atât din partea statelor candidate şi potenţial candidate, cât şi din partea UE. Ţările candidate trebuie să fie mai riguroase în a demonstra că vor fi capabile să-şi asume în întregime rolul de membri ai Uniunii, iar Uniunea, la rândul ei, pe lângă dialog şi supraveghere, trebuie să sprijine activ eforturile de redresare economică, stabilizare macroeconomică şi consolidare fiscală ale ţărilor implicate în procesul de aderare.
Sursa:
http://ec.europa.eu/romania/news/articole_si_dialoguri/070411_extindere_ro.htm
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu